Acasă

Prezentarea mănăstirii

     Situată în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul administrativ al comunelor Rîșca și Călățele, în apropierea barajului de la Beliş-Fântânele, Mănăstirea Râşca Transilvană este amplasată într-un cadru natural de o rară frumusețe, pelerinul care ia drumul mănăstirii bucurându-se de priveliști de neuitat.

     Mănăstirea a fost înființată, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, în data de 20 noiembrie 2002, ca urmare a inițiativei unui comitet de sprijin, precum și a preoților și a credincioșilor din zonă, care își doreau să aibă pe aceste frumoase meleaguri un loc de reculegere duhovnicească, unde să-și găsească pacea și împăcarea cu Dumnezeu.

   Proiectul bisericii mănăstirii are ca sursă de inspirație arhitectura religioasă specifică perioadei lui Ștefan cel Mare și Sfânt, respectiv stilul moldovenesc sau ștefanian. Hramul principal al bisericii este „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, iar hramul Paraclisului aflat la demisolul acesteia este „Adormirea Maicii Domnului”.

     Lucrările de execuție a bisericii au început la data de 2 aprilie 2003, prin punerea, în prezența Mitropolitului Bartolomeu Anania, a pietrei de temelie a noului lăcaș de cult, și au fost finalizate în anul 2018. În data de 14 octombrie 2018, cu ocazia hramului mănăstirii, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei împreună cu PS Episcop Macarie și cu un sobor de preoți și diaconi au săvârșit slujba de sfințire a bisericii.

     Expresie a dragostei poporului faţă de Dumnezeu, precum şi a credinţei că ridicarea acestui lăcaş de închinare le va aduce binecuvântarea şi harul divin, pacea şi liniştea sufletească, mănăstirea este un simbol al identităţii spirituale a localnicilor, ea reflectând totodată viaţa, cultura şi tradiţia acestor locuri.

Date de contact

Adresa mănăstirii:

Mănăstirea “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Râșca Transilvană, Str. Pleș, nr. 7, cod 407490, Jud. Cluj, România.

E-mail: staretie@manastirea-rasca-transilvana.ro

Telefon: 0264 334 139

Părintele Stareț (Arhimandrit Casian Ioana): 0747 668 799

Contul mănăstirii (deschis la BCR): RO70 RNCB 0106 0014 0971 0001

Ne puteți trimite un e-mail folosind formularul de la pagina de Contact.